Blog

Friday, 30 October 2020 16:46

Închisoarea simulată sau situația contează - Experimentul Stanford

Written by
Rate this item
(0 votes)

Psihosociologul Philip Zimbardo a pregătit un experiment în care voia să vadă cum reacționează oamenii aflați în detenție și ce comportamente au, practic cum se transforma ei. ”Mă interesează să descopăr ce înseamnă, din punct de vedere psihologic, să fii deţinut sau gardian. Ce schimbări suferă o persoană în procesul de adaptare la acest rol nou sau dacă este posibil ca în scurta perioadă de câteva săptămâni să-şi asume o nouă identitate, diferită de sinele obişnuit. - Zimbardo”

„Oamenii nu sunt prizonieri ai sorţii, ci prizonieri ai propriei lor minţi"

Majoritatea știu de experimentul de la Stanford – închisoarea simulată – din anul 1971, din mass-media sau din ziare sau din asocierile făcute de oameni cu acest experiment pe baza altor evenimente.

 

Cum a fost experimentul Stanford?

Efectul Lucifer și experimentul Stanford

Psihosociologul Philip Zimbardo a pregătit un experiment în care voia să vadă cum reacționează oamenii aflați în detenție și ce comportamente au, practic cum se transforma ei. Astfel că, subsolul Universității Stanford a fost pregătit cu camere, microfoane, paturi, în așa fel încât să arate exact ca o închisoare. A dat anunț în Palo Alto și în Stanford Daily pentru recrutarea unor voluntari, a fost contactat de o sută de persoane, iar după eliminarea ciudaților, cei cu arestări anterioare, cei probleme mentale sau medicale și cu comportamente antisociale și după evaluarea psihologică a fiecăruia, a ales douăzeci și patru de voluntari pentru a fi subiecți de cercetare, subiecți care primeau 15 dolari pe zi, timp de două săptămâni cât avea să fie închiși și să îndeplinească rolul de deținuți (cercetarea este susținută de o subvenție guvernamentală de la Oficiul de Cercetări Navale pentru a studia comportamentul antisocial).

Toți voluntarii studenți au vrut să fie deținuți, și nu gardieni, motivând faptul că poate în viață vor deveni deținuți și astfel vor vedea cum se trăiește în închisoare, iar ei nu muncesc și nu fac studii universitare pentru a ajunge un gardian în închisoare, deci singura modalitate în care ei ar ajunge vreodată la închisoare va fi în calitate de deținut. Gardienii vor lucra în schimburi de 8 ore, trei echipe de trei gardieni vor supraveghea nouă deținuți, însă voluntarii nevrând să fie gardieni, s-a dat cu banul, cap pentru gardian, pajură pentru deținut.

”Mă interesează să descopăr ce înseamnă, din punct de vedere psihologic, să fii deţinut sau gardian. Ce schimbări suferă o persoană în procesul de adaptare la acest rol nou sau dacă este posibil ca în scurta perioadă de câteva săptămâni să-şi asume o nouă identitate, diferită de sinele obişnuit.” - Zimbardo

 Efectul Lucifer

Cei nouă deținuți nu știu că vor fi arestați ca urmare a înscrierii la acest voluntariat, însă știau că în ziua de duminică vor începe experimentul. Astfel că, fiecare voluntar a fost căutat acasă, iar cinci au fost arestați pentru furt și patru au fost arestați pentru jar armat, arestare ce a avut loc folosindu-se procedura standard de operare – citirea drepturilor, perchiziționare, punerea cătușelor - aşa cum ar face cu orice suspect periculos. Toți au fost legați la ochi până au ajuns în subsolul clădirii, pentru a nu vedea unde sunt și cum au ajuns acolo. Gardienii au primit ținută de gardian real de penitenciar și ochelari de protecție reflectorizanți – pentru a nu fi recunoscuți, iar deținuții au primit halate de deținuți, fiecare deținut având un număr alocat, de exemplu 2093. Deținuții nu aveau voie să se strige pe nume, ci pe numere, trebuiau să poarte tot timpul un ciorap pe cap pentru a li se ”lua” din identitate, aveau fiecare un lanț legat de picior, iar gardienilor trebuiau să le vorbească cu ”domnule ofițer de corecție”. Li s-au prezentat 17 reguli care nu trebuiau încălcate, apoi a început distracția...sau nu.

Gardienii, prinzând curaj, au intrat în rolul de gardian, cei care au o autoritate și care dau ordine, cei care trezesc noaptea și pun deținuții să facă flotări în timp ce numără sau cântă numere, cei care pun deținuții să repete la nesfârșit numărătoarea și cântatul pe premisa că tonalitatea vocii sau a cântecului nu a fost plăcută urechii gardienilor, cei care loveau cu bastonul, care ofereau pătură cu ciulini în miez de noapte pentru a se înveli deținutul, cei care căutau mereu nod în papură și aplicau pedepse care mai de care mai ciudate și mai nejustificate, dar inventate pe loc, pentru a-i menține permanent în terori psihologice, hărțuiri, umiliri sexuale și în oboseală pe deținuți.

După 36 de ore deja a apărut un deținut care a dorit să se retragă, apoi un alt deținut nu a fost lăsat să plece și astfel toți deținuții au început să clacheze și au început să intre în rolul de deținut adevărat, rol grăbit și de gardienii care la rândul lor intraseră foarte bine în rolul de gardian. Au fost aduși alți deținuți pentru a lua locul celor care s-au retras, a fost adus un preot la cererea deținuților, preot care a intrat imediat în rolul de preot de penitenciar și care numai preot nu mai era acolo, în acel subsol. În timpul vizitelor, deși familiile îi vedeau obosiți, lihniți de foame, trași la față, nedormiți, deținuții trebuiau să spună că totul este minunat, că este plăcut, mâncarea este bună, iar cine nu respecta această regulă, o încasa.

După trei zile, gardienii erau deja mult mai ostili față de cum erau la începutul ”jocului”, practic depersonalizarea deținuților și extinderea dezumanizării încep să-i afecteze şi pe ei.

 

Ce a ieșit din experimentul Stanford? Teorii psihologice

Experimentul s-a încheiat după 6 zile, nu 14 cât era prevăzut, și a ilustrat impactul toxic al sistemelor și al situațiilor nocive asupra oamenilor buni, sănătoși și cum au cedat în acel context comportamental, astfel că linia dintre bine și rău s-a dovedit a fi mult mai permeabilă decât s-a crezut. Studiul a generat reacții patologice și intense din cauza autorității și puterii gardienilor. Practic ei și-au pierdut identitatea personală. Din cauza lipsei de somn, a nerespectării intimității, a comportamentului în acea situație, cei eliberați mai devreme au avut tulburări emoționale și tulburări cognitive severe. Cei rămași erau precum zombie.

Psihologul Zimbardo a remarcat faptul că persoanele sănătoase din punct de vedere mintal pot deveni agresive și ostile în anumite circumstanțe cu caracter deosebit, concluzionând faptul că:

  • Mediul își are rolul lui esențial în comportamentul uman
  • Rolurile sociale afectează dezvoltarea personalității unui individ.

 

Ce s-a întâmplat cu gardienii? Anonimitate și dezindividualizare

„Senzaţia noastră de putere este mai vie atunci când frângem spiritul unui om decât atunci când îi câştigăm inima." Eric Hoffer, The Passionate State of Mind (1954)

Pentru a fi gardian este necesar să ai deținuți.

„După ce îmbraci o uniformă şi ţi se dă un rol, vreau să spun o slujbă, şi ţi se spune «slujba ta este să-i ţii în frâu pe aceşti oameni», atunci cu siguranţă nu mai eşti aceeaşi persoană ca atunci când eşti în haine civile şi ai un rol diferit. Chiar devii acea persoană după ce îmbraci uniforma kaki, îţi pui ochelarii, iei bastonul şi joci rolul. Acesta este costumul tău şi trebuie să te porţi corespunzător când îl îmbraci." GARDIANUL HELLMANN

Au abuzat de noua lor putere, într-un mod sadic, depreciativ. De unde și-a luat puterea? Din portul uniformei cu care s-a identificat și cărora le-a dat o identitate comună, din anonimatul dat de ochelarii de soare polarizați, din intrarea în rol și din depersonalizare și dezumanizare. Zimbardo spune, pe la începutul cărții, prezentând alt experiment, faptul că anonimatul internalizat nu are nevoie de întuneric pentru a se exprima. În acest caz anonimatul dat de portul ochelarilor și neputința de a fi identificat, i-a oferit înca o putere gardianului, ca și anonimatul prin apelul la o costumație, deghizare, purtarea măștii, ceea ce reduce responsabilitatea personală. De regulă, imposibilitatea de a fi recunoscut, de a se recunoaște identitatea unei persoane oferă prilejul desfășurării unui comportament antisocial. Dezindividualizarea generează violență.

 

”călugărul budist Thich Nhat Hanh: „Pentru a se bate unii cu alţii, puii aceleiaşi găini îşi pictează faţa în culori diferite." Este un mod frumos de a descrie rolul dezindividualizării în facilitarea violenţei.” Zimbardo

 

Ce s-a întâmplat cu deținuții?

„Oriunde cineva acţionează împotriva voinţei sale, aceea este o închisoare pentru el." Epictet, Discursuri (secolul al ll-lea)

Pentru a fi deținuț e necesar să ai gardian.

Au intrat foarte repede în rolul de prizonier, au fost terorizați psihic și au fost umiliți. Unii deși știau că este un experiment, chiar credeau că au fost arestați pentru ceea ce au fost acuzați, trăiau viața de deținut, s-au identificat cu acel rol, s-au dezumanizat și s-au depersonalizat.

 

Situația contează

 Situația contează, spune lecția experimentului Stanford, după ce s-a tras linie și s-a făcut bilanțul.

 

”Situaţiile sociale pot avea un efect mai profund asupra comportamentului şi funcţionării mentale a indivizilor, grupurilor şi liderilor naţionali decât credem noi că este posibil. Unele situaţii pot exercita o influenţă atât de puternică asupra noastră, încât putem fi determinaţi să ne comportăm în moduri pe care nu le-am crede posibile.”

 

Puterea regulilor de a modela realitatea

Trăsăturile cheie ale experimentului

  • Regulile au o putere prea mare

  • Gardienii au justificat răul făcut deţinuţilor referindu-se la „reguli"

  • multe reguli sunt doar paravane pentru dominanţa celor care le stabilesc sau a celor care le aplică

  • pedeapsa aplicată pentru nerespectarea regulilor.

 

Disonanța cognitivă

 Jocul de rol are capacitatea de a scoate persoana din identitatea lui și de a o plasa în acel joc care trebuie jucat. Disonanța justifică comportamentul nostru sau al altora, face să se motiveze schimbarea. Când viața este amenințată și facem rău pentru a ne apăra, apare foarte puțină disonanță. Dar când avem un comportament ostil și facem rău fără a se putea justifica, fără să fi fost amenințați, disonanța crește în intensitate prin raționalizările inadecvate.

Sursa puternică de disonanță la gardieni a fost internalizarea comportamentului rolului dat, ceea ce a dus la acțiunea disonantă a credințelor personale, au făcut în așa fel încât să dea un sens acelei situații și să justifice contrariul dintre credințele și atitudinile de dinainte de experiment și de după – deținuții nu respectau regulile.

 

”Specialiştii în psihologie socială oferă dovezi ample că atunci când se întâmplă astfel, oamenii inteligenţi fac lucruri stupide, oamenii sănătoşi fac lucruri nebuneşti şi oamenii morali fac lucruri imorale. După ce le fac, ei oferă raţionalizări „bune" privind motivele pentru care au făcut lucrurile pe care nu le mai pot nega. Oamenii sunt mai puţin raţionali şi mai degrabă se pricep la raţionalizare, explicând şi înlăturând discrepanţele dintre moralitatea personală şi acţiunile contrare ei. Astfel se conving pe ei înşişi şi pe alţii că deciziile lor au fost ghidate de consideraţii raţionale. Sunt insensibili la propria motivaţie de a menţine consecvenţa în faţa unor astfel de angajamente disonante.”- Zimbardo

 

Oamenii își mențin o părere de-a lor care are niște rădăcini foarte solide, iar atunci când li se prezintă dovezile faptului că acea părere nu este adevărată, ei devin agitați și nu pot accepta cealaltă față a părerii lor. Ei vor nega părerea adusă de un altul și vor proteja cu tărie părerea lor.

 

Dezumanizarea: celălalt nu valorează nimic

Folosind procesul psihologic de dezumanizare putem să facem un lucru foarte rău semenilor noștri, prin a le lua din valoare, a le șterge din calitățile umane și a nu considera că ceilalți au aceleași valori, gânduri, sentimente și scopuri în viață pe care le are și cel care dezumanizează. Astfel că mecanismele de apărare – intelectualizare, negare, izolarea afectului – intra în rol pe mod turbo și golește conținutul emoțional și empatic al persoanei.

Relațiile dezumanizante sunt cele de tipul ”Eu-Obiect”, pe când relațiile umanizate sunt de tipul ”Eu-Tu”, dezumanizarea facilitând acțiunile abuzive și distructive față de cei pe care îi consideră obiecte.

În experimentul Stanford, gardienii au caracterizat deținuții astfel:

„l-am pus să se eticheteze unii pe alţii şi să cureţe toaleta cu mâinile goale. Practic, îi consideram vite şi mă tot gândeam că trebuie să fiu atent la ei în caz că ar încerca ceva."

„Mă săturasem să-i văd pe deţinuţi în cârpele lor şi să miros putoarea corpurilor lor, care umplea celulele,il-am văzut asmuţiţi unii împotriva altora ca urmare a ordinelor date de noi."

În experimentul Stanford, ca și în închisorile adevărate, există ecologia dezumanizării – lipsa libertății, pierderea intimității, menținerea într-un cadru ostil și degradant, pierderea identității personale.

 Experimentul Stanford

 

De ce contează sistemele

Una din lecțiile învățate în experimentul Stanford este că situațiile sunt create de Sisteme care oferă suportul instituțional, autoritatea și resursele care permit situațiilor să opereze așa cum o fac.

Cine trebuie făcut responsabil pentru consecinţele şi rezultatele experimentului?”

Zimbardo e de părere că puterea sistemului, autoritatea care are ca scop jucare de roluri, de a urma reguli și de a pune în aplicare acțiuni printre care unele ar fi interzise de legi, de morala și de etică, adică tot felul de acțiuni și mijloace prin care să se atingă scopul propus. O ideologie care permite astfel de tratamente și mijloace puse în acțiune.

 

”Ideologia este „Marele Şef", care nu e pus la îndoială sau provocat pentru că aparent este atât de „bun" pentru majoritate, într-un anumit moment şi loc. Cei cu autoritate prezintă programul ca fiind bun şi sănătos, ca pe un imperativ moral valoros. Programele, politicile şi procedurile standard de operare elaborate pentru a susţine o ideologie devin o componentă esenţială a sistemului. Procedurile sistemului sunt considerate rezonabile şi potrivite atunci când ideologia este acceptată drept sacră.”

 

Ideologia este creată de un sistem care e la putere și care a creat sisteme subordonate de management de război sau al securițății naționale și de management al închisorilor militare. Un control mental.

Atât sistemul, cât și situația, contează.

”Doar după ce am început să înţeleg dinamica abuzurilor răspândite în multe închisori militare din Irak, Afghanistan şi Cuba, nivelurile de analiză a sistemului au devenit extrem de evidente.”

 

Etica absolută

Zimbardo spune că experimentul Stanford a fost non-etic. Oamenii au suferit o angoasă considerabilă, au avut reacții de stres și emoționale extreme. Caracterul non-etic a fost și acela al arestării studenților voluntari fără ca ei să știe că vor fi arestați de-adevăratelea. Manipularea vizitatorilor și a părinților cum că celor din experiment le este bine intră tot la non-etică, manipulare venită pe descoperirea naturii abuzive și posibilitatea ca părinții să-și ia copiii acasă imediat. Deși studiul trebuia oprit după cel de-al doilea deținut care a raportat faptul că suferă de tulburare emoțională și de stres sever, adică în a treia zi a experimentului, aceasta este tot un motiv pentru care experimentul este non-etic. Dacă intervenția Christinei Maslach, de forțare a încheierii experimentului, nu ar fi avut loc, probabil el s-ar fi încheiat dupa 14 zile.

”Experimentul a reuşit prea bine în simularea a ceea ce este mai rău în închisorile adevărate, dar descoperirile s-au făcut cu preţul suferinţei umane. îmi pare rău pentru asta şi până în ziua de astăzi îmi cer scuze că am contribuit la acest fapt inuman.” – Zimbardo , p.349

 

Etica relativă

Din punctul de vedere al argumentului etic relativ, experimentul Stanford nu a fost non-etic deoarece consiliul legal al universității a fost consultat, s-a emis o declarație de ”consimțământ informat” – semnată de fiecare voluntar în care era informat că va avea parte de invadarea intimității, dieta nu va fi bogată, vor fi hărțuiți și își vor pierde libertatea și alte drepturi civile și au urmat toate etapele, inclusiv la departamentul de sănătate al studenților, pentru ca acest experiment să fie aprobat.

Deși părinții, vizitatorii, cei care priveau înregistrările video și preotul au văzut starea degradabilă în care se aflau deținuții voluntari, niciunul nu a făcut niciun demers și nu a intervenit. Au intrat toți într-o stare pasivă și niciunul nu a văzut realitatea.

 

”Durata relativ scurtă a impactului negativ al acestei experienţe intense asupra participanţilor poate fi pusă pe seama a trei factori: mai întâi, aceşti tineri aveau un fundament psihologic şi personal solid la care să se întoarcă după terminarea studiului. Apoi, experienţa a fost unică şi limitată la acea perioadă, la acel context şi la acel scenariu, toate fiind apoi lăsate în urmă, ca „aventura lor în experimentul Stanford", fără a mai fi reactivate în viitor. În al treilea rând, sesiunea detaliată de raport a arătat că deţinuţii şi gardienii nu sunt responsabili pentru că s-au purtat rău şi a identificat trăsăturile situaţiei care i-au influenţat.”

 

Deținutul 8612, pe nume Doug, primul care a suferit o reacție emoțională severă după 36 de ore de experiment, a început studiile în psihologie, a obținut doctoratul în psihologie clinică, a elaborat lucrarea de disertație cu tema rușinii statutului de deținut și vina statutului de gardian, a făcut rezidențiatul la închisoarea San Quentin și și-a continuat studiile pentru a deveni psiholog criminalist în sistemele corecționale pentru a oferi ajutorul în a păstra o urmă de demnitate a deținuților, în ciuda furiilor tăcute ale gardienilor și a puterii pe care o au. Niciun voluntar al acestui experiment nu a mai vrut să participe la alte experimente pentru care au fost contactați.

 

Mesajul experimentului Stanford

Mesajul experimentului Stanford este de a preveni sistemele ”să sară calul” atunci când abuzează de subsisteme și subsistemele de ”deținuții” lor, adică de angajați și de a nu consideră că a abuza înseamnă a face ceva ”pentru binele celui abuzat”.

 

Psiholog Lucia ANGHEL

0727.850.823

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 

Bibliografie: Efectul Lucifer- de la experimentul concentraţionar Stanford la Abu Ghraib, Philip Zimbardo, Editura Nemira, 2008

Read 934 times Last modified on Sunday, 25 July 2021 18:04

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

Despre psiholog

Psiholog online Anghel Lucia

Psiholog clinician cu formare în psihoterapie psihanalitică de cuplu, familie și grup

Sedințe consiliere psihologică și psihoterapie

Search