Saturday, 24 July 2021 18:40

Revolta trupului si cea de-a cincea porunca

Written by
Rate this item
(2 votes)

 

Tema principală în toate cărțile autoarei și psihoterapeutei Alice Miller este cea de negare a suferințelor din copilărie.

În cartea Revolta Trupului, Alice Miller își menține ipoteza cum că a cincea poruncă

”Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele”

este un impediment în a fi recunoscute adevăratele sentimente, iar prețul plătit este îmbolnăvirea fizică. Ea susține că nu putem iubi părinții atunci când trupul refuză acest lucru și atunci când amintirile din copilărie sunt mai mult legate de maltratare și de agresiune, decât de iubire necondiționată. Astfel că, dacă a cincea poruncă trebuie să fie respectată, acel adult de azi își va ignora sentimentele și le va nega pentru a fi în concordanță cu morala și cu sistemul de valori.

Annie Spratt KZO9xqmO TA Unsplash

Autoarea  consideră că a cincea poruncă creează, menține și promovează relația toxică între părinți și copii și face imposibilă desprinderea de acei părinți abuzivi și critici, doar pentru recunoștința și cinstea pe care copii, și apoi adulții, ar trebui să o ofere cât vor trăi. Respectarea acestei porunci nu poate vindeca complet traumele de demult trăite.

Trupul păstrează amintiri frumoase acolo unde părinții au putut oferi atenție, protecție, grijă, dragoste și disponibilitatea de comunicare, iar copilul, cu toate acestea, poate merge mai departe în viață și le va putea transmite copiilor pentru că  primele nevoi vitale au fost satisfăcute. În contrast, acolo unde aceste nevoi nu au putut fi satisfăcute de către părinți, acestea vor fi transmise asupra altor persoane – parteneri, amici, copii, nepoți.

Miller spune că un copil care a primit puțină dragoste din partea părinților poate nega această lipsă sub pretextul educației și cu cât a fost mai maltratat, cu atât adultul ține mai mult la părinții săi și așteaptă de la ei tot ceea ce nu i-a acordat la timpul potrivit. Această așteptare se propagă și în relațiile adultului cu partenerii, copii adultului, nepoții, așteptând ca aceștia din urmă să le satisfacă toate acele nevoi pe care părinții acelui adult nu le-au putut oferi și construi încă din perioada lor timpurie de viață. Trupul știe ce îi lipsește și reacționează la aceste lipsuri din cauza imposibilității de a uita privațiunile și golurile neumplute.

Autoarea vorbește despre conștientizarea mecanismelor – refulare, reprimare, negare - și să fie recunoscută realitatea copilăriei pe care fiecare a avut-o împreună cu ceea ce ea numește ”Martor Conștient” - acel însoțitor (terapeut) care să fie neutru, să sprijine, să înțeleagă ceea ce vrea să spună trupul și să accepte acele nevoi ignorate până acum.

”...se poate găsi adevărul. În acest proces pot dispărea simptomele, subiectul se poate elibera de depresii și poate dobândi bucuria de a trăi, poate ieși din starea de epuizare și poate obține o creștere a energiei, de îndată ce aceasta nu mai e necesară pentru refularea propriului adevăr. Oboseala caracteristică depresiilor intervine de fiecare dată când ne reprimăm emoțiile puternice, când bagatelizăm amintirile trupului și nu vrem să le acordăm atenție”

spune autoarea, referindu-se aici și la acele persoane care caută ajutorul în droguri, medicamente și alcool, ingrediente care închid și mai mult calea spre propriul adevăr care dacă este recunoscut, este și foarte dureros și pentru care recomandă o asistență terapeutică pentru a suporta mai ușor această durere.

Morala dată de a cincea poruncă este asociată și cu predicarea iertării, după cinstirea părinților, însă această obligare către iertare este o capcană.

”Iertarea nu a produs încă niciodată vindecare”

 

”Fuga de suferințele experimentate în copilărie poate fi observată atât în supunerea religioasă, cât și în cinism, în ironie și în alte forme de înstrăinare de sine, care sunt mascate, între altele, prin filosofie sau literatură. Dar în cele din urmă trupul se revoltă. (...) Mesajele trupului pot fi ignorate sau pot fi luate în bătaie de joc, dar revolta lui merită în orice caz să fie luată în seamă. Limba lui este tocmai expresia autentică a sinelui nostru adevărat și a forței noastre vitale.”

”Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele” sprijină și încurajează relația copilului maltratat cu părinții care au maltratat și face imposibilă vindecarea fără desprindere. Ea este văzută ca o asigurare de viață a persoanelor în vârstă și a persoanelor care au copii și care inoculează faptul că oricum s-ar purta cu ei, ei sunt părinții care trebuie cinstiți pentru că i-au născut. Astfel că în subsidiar, Miller observă o amenințare și un șantaj – ”dacă vrei să trăiești mai mult, trebuie să îți cinstești părinții chiar și atunci când nu o merită, astfel vei muri de timpuriu”,

Autoarea afirmă faptul că traumele copilăriei și urmările acestora trebuie luate în serios pentru a putea privi părinții așa cum au fost și așa cum ei s-au purtat cu copiii, tocmai pentru a adultul de acum să își elibereze proprii copii și pe ei înșiși de acest model.

Este de reținut faptul că Alice Miller vorbește în cartea Revolta Trupului despre părinții interiorizați de care e necesar ca adultul să se desprindă, acel părinte care își continuă opera de distrugere dinăuntrul persoanei, adică acele sentimente adevărate ale persoanei care fac trimitere la părinți și sentimente care au fost reprimate din copilărie, dar care își continuă existența în viața psihică internă a adultului.

Totodată, Miller atrage atenția asupra faptului că ceea ce ea numește ”maltratare” reprezintă traumele integrității psihice a copilului nevăzute care au urmări după zeci de ani și nici atunci legătura cu aceste traume nu este luată în serios din cauza bagatelizării suferințelor infantile prin negarea a ceea ce ele înseamnă.

De-a lungul cărții, Miller numește pedagogie neagră acea educație prin pedeapsă, prin forță, pe care o mai numește și maltratare: ”te educ spre binele tău”, ”și chiar când te bat și te cert, asta este numai în avantajul tău” care are scopul de a refuza drepturile copilului la demnitate și respect pentru propria individualitate, de a umili, de a înjosi și de a disprețui fără ca acel copil să aibă posibilitatea să se apere de ele, el doar trebuie să adopte o atitudine prin care să poată să supraviețuiască. Miller face o analogie și cu acei dictatori care disprețuiesc oamenii, dictatori care au avut o copilărie în care nu au primit niciodată atenție, și care adulți au făcut tot posibilul să obțină respect cu de-a sila, acumulând astfel o putere imensă, lucru observat în politică unde foamea de putere și recunoaștere nu are limită, dar și la alți dictatori precum Hitler, Stalin, Napoleon, Saddam Hussein.

 

Revolta Trupului

Trupul și revolta lui despre care vorbește Miller este acel trup care poartă în el și cu el experiența întregii noastre vieți și este acel trup care are diferite tulburări psihosomatice care spun ceva, un adevăr despre acea persoană care le manifestă.

Miller a studiat și biografiile, jurnalele și scrisorile anumitor scriitor și oferă exemple din viața unora care au supraviețuit disociat, care nu și-au permis să dezvăluie sau să vadă propriul lor adevăr intern, evident având legătură cu porunca cinstirii părinților și idealizarea acestora pentru a nega propriul pericol real din copilăria timpurie și care au plătit acea legătură cu părinții prin boli grave, moarte timpurie sau sinucidere. Tragedia lor a rămas inaccesibilă conștiinței și vieții lor emoționale, la un nivel inconștient. Cu excepția lui Kafka, spune Miller, care a știut că a suferit foarte mult din cauza părinților pe vremea când era copil, ceilalți au continuat să își idealizeze părinții, într-un mod nerealist și în negare, fiind împiedicați de morală pentru a putea face cunoștință cu realitatea. Miller vorbește despre teama idolatră de părinți și urmările ei tragice la Dostoievski, Cehov, Kafka și Nietzsche, despre lupta pentru libertate în drame și strigătul ignorat al propriului corp la Friedrich von Schiller, despre trădarea propriilor amintiri ale Virginiei Woolf (care a fost abuzată sexual când era copil de către cei doi frați vitregi), despre ura de sine și dragostea neîmplinită a lui Arthur Rimbaud (dragostea maternă nu este controlul total al mamei asupra copilului), despre nevoia de negare a durerii lui și copilul din Yukio Mishima întemnițat, despre Marcel Proust și sufocarea lui de dragostea maternă (prin astm) și despre James Joyce și disocierea sentimentelor lui.

Bolile ce se exprimă prin trup, ca o revoltă, este trupul care are nevoie în a-i fi recunoscute sentimentele reale care au fost ignorate  pentru a se elibera de simptome. Miller vorbește și despre tulburările alimentare venite ca un eșec al unei comunicări reale cu părinții, comunicare ce a fost căutată și așteptată fără oprire.

Sarcina dată de părinți, încă de la naștere, apoi prin educația primită, de a fi iubiți, de a le se arăta cinstea, de a fi respectați, de a li se aduce performanțe, de a le satisface ambițiile, de a le împlini nevoile, sunt sarcini date către proprii copii pentru a primi ceea ce acestor părinți li s-au refuzat de către părinții lor. Acești copii care sunt născuți și crescuți sub aceste porunci nu au de ales și se vor sili toată viața pentru a le oferi, dar ei nu vor trăi decât dragostea care acoperă doar o necesitate, nu dragostea necondiționată, adevărată. Speranța că vor fi iubiți și trăirea in deziluzie ca odată și odată vor primi ceva bun din partea acestor părinți creează mari eforturi care devin o fatalitate pentru acel adult care nu se va elibera de ele.

Trupul caută toată viața hrana ce i-a lipsit de timpuriu, iar căutarea iubirii materne pare că nu ia sfârșit în viața adultă, ci se manifestă mult mai pregnant. Astfel că respectarea unei porunci nu va putea da naștere niciodată sentimentului de iubire. Miller spune că mulți dintre cei maltratați și neîmpăcați cu adevărul lor, care au învățat să se încreadă în preceptele figurilor parentale, au dat mai departe, inconștient, generației următoare aceste greutăți.

 

 Maturitatea, spune autoarea, nu înseamnă să tolerezi cruzimile, ci să recunoști propriul adevăr, să înțelegi modul în care maltratările au împiedicat viața adultului și cât din aceste suferințe au fost date mai departe generației următoare. Morala cum că nu avem dreptul la propriile sentimente și nevoi oglindește doar acea mentalitate care e păstrată de foarte mult timp: să cinstești tatăl și mama ca să trăiești mulți ani, sentimente și nevoi neauzite și neascultate de către figurile parentale care au dat naștere bolilor fizice și psihice la copiii lor.

Miller precizează că există terapeuți care prin metoda lor de lucru prelungesc idealizarea figurilor parentale, deviază pacienții de copilărie, nu sunt de acord să se lege de copilărie și de sentimentele care vin de acolo, solicită ca imaginea negativă asupra unei figuri parentale să fie înlocuită cu o imagine pozitivă și nu sunt de acord cu intrarea in zonele copilăriei, acolo unde suferințele își au baza. Numește aceasta o manipulare care are scopul de a intensifica refularea care sustrage la rândul ei pe subiect de la propria suferință și de la propriul adevăr, de la contactul cu propriile sentimente nemanifestate în relație cu figurile parentale și conduce la înstrăinarea de sine. În același scop, de virare de la adevărul persoanei, Miller găsește și masajele de detensionare și terapiile psihofizice, dar și terapiile care solicită ”gândirea pozitivă”. Dacă o persoană vrea să se maturizeze, este necesar să ia contactul cu sentimentele lui, de furie, de frică, de ură, de invidie, etc, sentimentele reale pe care el le duce în interiorul lui mai departe și care cu ajutorul acestor terapii sunt ocolite total tocmai pentru că rămân necunoscute cauzele emoțiilor.

”Emoția negativă inițială era un semnal important al trupului. Dacă mesajul lui este ignorat, trupul trebuie să transmită noi semnale pentru a se face auzit.”

”Un copil neglijat nu își poate trăi în mod conștient durerea, cu atât mai puțin n-o poate exprima, din frica de a nu fi părăsit cu totul. Astfel, el persistă într-o lume ireală, cosmetizată, iluzorie. Acest lucru îl ajută să supraviețuiască.”

Revolta pe care trupul o are și despre care Miller ne vorbește, este  revolta care solicită adevărul.

   ”Cruzimea părintească nu se caracterizează întotdeauna prin bătaie, ci mai ales prin lipsa de dăruire prietenoasă, prin lipsa de comunicare, prin ignorarea nevoilor copilului si durerii psihice a acestuia, prin pedepse fără noima, perverse, prin abuzuri sexuale, emoționale, prin exploatarea iubirii sale necondiționate, prin șantajul emoțional, prin distrugerea sentimentului demnității si prin nenumăratele forme de exercitare a puterii. Lista este nesfârșită. Și ceea ce este cel mai rău: copilul trebuie să învețe să considere toate acestea drept comportament absolut normal, pentru că nu cunoaște nimic altceva. Orice copil își iubește părinții necondiționat, indiferent ce îi fac aceștia.”

Miller sugerează că lucrul terapeutic și procesul terapeutic scoate la lumină toate acele lucruri inconștiente, iar eliberarea și vindecarea va veni sub forma desprinderii emoționale și fizice și a afirmării propriei autonomii.

 

Alice Miller, Revolta Trupului, Editura Nemira, 2006

Foto: Annie Spratt pe Unsplash

 

Psiholog Lucia ANGHEL 

0727 850 823

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 

Read 262 times Last modified on Saturday, 07 August 2021 10:47

2 comments

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

Despre psiholog

Psiholog online Anghel Lucia

Psiholog clinician cu formare în psihoterapie psihanalitică de cuplu, familie și grup

Sedințe consiliere psihologică și psihoterapie

Search