Blog

Thursday, 13 July 2023 16:53

Nevroza familiala de caracter

Written by Lucia Anghel
Rate this item
(2 votes)

Dacă în cazul nevrozei familale de simptom apărea în peisaj expulzarea unui membru, în afara familiei sau prin atribuirea rolului de purtator de simptom, aici familia nu expluzează sau izolează un membru al familiei, deci familia nu e formată in două părți - sănătoasă și bolnavă - ci formează o unitate remarcabilă, unitate ce crește în intensitate solidaritatea lor în situația în care un membru al familiei se îmbolnavește.

 

A doua tulburare nevrotică familială despre care Horst-Eberhard Richter discută în cartea sa Familia ca pacient este nevroza familială de caracter. 

Spre deosebire de nevroza familiala de simptom, în cadrul nevrozei familiale de caracter apare ca și caracteristică principală ”Eul colectiv” al familiei care suferă transformări sub presiunea unui conflict care este nerezolvat. Astfel că familia se folosește de o ideologie bine împământenită pentru a compensa prin ea toată tensiunea conflictuală nevrotică intrafamilială. 

Dacă în cazul nevrozei familale de simptom apărea în peisaj expulzarea unui membru, în afara familiei sau prin atribuirea rolului de purtator de simptom, aici familia nu expluzează sau izolează un membru al familiei, deci familia nu e formată in două părți - sănătoasă și bolnavă - ci formează o unitate remarcabilă, unitate ce crește în intensitate solidaritatea lor în situația în care un membru al familiei se îmbolnavește. În această familie, cel care devine bolnav nu e vazut ca un ratat, ci e cel care menține controlul familiei prin a o dirija, ceillați supraidentificându-se cu partea din familie bolnavă în așa fel încât toata simptomatologia e interpretată distorsionat, ca pe ceva valoros și deosebit, fiind astfel transformată în nucleul unei ideologii paranoide

 Nevroza familiala de caracter

Văzută din exterior, această familie se clădește într-o lume nebună, își creează un sistem egosintonic de norme grav distorsionat. Toată presiunea e menținută și instaurată de către membrul familiei cel mai bolnav, iar dacă el nu ar reuși să falsifice, pentru el și pentru familia lui, realitatea în așa fel încât să protejeze echilibrul lui intern, acest membru se va prăbuși imediat. Familia cu nevroza familială de caracter asimilează propriul tablou falsificat al realității, fără să treacă acest tabolu printr-un raționament critic. 

Richter spune că înainte ca această familie cu nevroza de caracter să se construiască, toată familia crede că e pusă în fața unei alegeri:

- să își mențină relația normală cu realitatea, lasând membrul afectat și cel mai amenințat să se decompenseze

- să sacrifice legătura cu realitatea în vederea unei solidarizări netensionate cu bolnavul.

Richter spune că, de cele mai multe ori, spre de regulă, famila alege a doua opțiune, nesănătoasă.  Familia joacă în fața bolnavului un rol pentru a nu se confrunta cu realitatea crudă. 

 

Chess 775297 1280

 

 În momentul extinderii epidemice a unei anumite modificări provocate de nevroză de caracter, aceasta devine deja norma. (Richter, 2016)

 

Citește aici și despre Nevroza familială de simptom

 

Această familie, deși pare că ar fi izolată de societate, prin implementarea propriei ideologii, de fapt modificările ”Eului de grup” pot avea loc în societate, în aceeași formă. 

Familia sănătoasă, pentru familia cu nevroza de caracter, poate apărea, din punct de vedere psihanalitic, un caz ofensator. 

Într-un final, în cadrul nevrozelor familale de caracter, Richter include trei tipuri de familii: 

  1. familia cu nevroza de angoasă

  2. familia paranoidă

  3. familia isterică

  

 

Bibliografie - Familia ca pacient. Terapia conflictelor în cuplu și în familie. Horst-Eberhard Richter. Ed. Trei, 2016

Foto: Anna Ventura

 

Psihoterapeut psihanalitic Lucia Anghel 

0727 850 823

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Read 718 times Last modified on Monday, 17 July 2023 22:05
More in this category: « Nevroza familială de simptom

Despre psiholog

Psiholog online Anghel Lucia

Psiholog clinician cu formare în psihoterapie psihanalitică de cuplu, familie și grup

Sedințe consiliere psihologică și psihoterapie

Search