• Timiditate, anxietate, nesiguranță, inhibiție sexuală - aceste persoane sunt timide, nesigure pe ele, inhibate sexual și anxioase, iar la o studiere mai îndeaproape descoperim fanteziile, grandoarea, devalorizarea celorlalți, superioritatea pe care o arată și o cantitate mare de invidie.

”Acești pacienți, continuă Rosenfeld, au o imagine de sine înalt idealizată și neagă în mod omnipotent tot ceea ce interacționează cu această imagine. Ei pot asimila rapid valorile și ideile altor persoane, însușindu-le, sau pot devaloriza sau distruge în mod inconștient ceea ce primesc de la alții (pentru că altfel ar trezi o invidie greu de suportat) și, prin urmare, au un sentiment cronic de insatisfacție cauzat de tot ceea ce au primit de la ceilalți” (Rosenfeld)

• Promiscuitate sexuală, incapacitatea de a iubi - patologia bărbatului ”Don Juan” și ”exhibiționismul rece” la femei. Aici vorbim despre promiscuitatea sexuală de tip narcisic, nu de tip masochist unde prognoza este mai bună. Ne gândim la ”Don Juan”, acel bărbat care seduce o posibilă parteneră, o idealizează, face tot posibilul să intre în relație cu ea, își pune în joc toată atractivitatea și convinge femeia pe care o seduce că e femeia visurilor lui după care se plictisește de ea și caută altă pradă. La femei se manifestă prin seducția sexuală puternică și emiterea ”vibrațiilor sexuale”, alegere de îmbrăcăminte provocatoare, exhibiționism, însă femeia narcisică nu are căldura emoțională, e văzută precum o zeiță rece enigmatică. Ele sunt femei foarte seducătoare și atrăgătoare care au o capacitate foarte redusă pentru relații obiectuale. Idealizează bărbatul, intră în relație cu el, apoi îl lasă. Această patologie are apogeul în în jurul vârstei de 20 de ani și se întinde până în apropierea vârstei de 30 de ani, intervale de vârstă în care persoanele sunt alimentate de acest comportament și se simt bine. Problema apare până în 40 de ani când apare îngrijorarea legată de neputința întemeierii unei familii. Ei observă că prietenii s-au căsătorit, au familii, iar ei sunt singuri. După vârsta de 60 de ani apare deziluzionarea, ei știu că dacă intră într-o relație nouă, aceasta va fi la fel ca cele din trecut - plina de idealizare, umplere de gol și temporară. Aceste persoane vin la terapie atunci când se lovesc de sentimentul de gol interior și de depresia cauzată de izolarea socială și psihologică, însă, terapia persoanelor trecute de 50 de ani are o prognoză mai bună datorită faptului că dispare beneficiul promiscuității sexuale. 

• Narcisicul impenetrabil (sigur pe el sau grandios) și sensibil (fragil sau vulnerabil) Narcisicul impenetrabil e narcisicul sigur pe el, asertiv și care au o aversiune foarte puternică față de orice introspecție emoțională, nu există intimitate și empatie. Narcisicul sensibil are un sine mai slab și reacționează la orice eșec, orice nedreptate, se deprimă când este atacat sau devalorizat sau când grandoarea nu e satisfăcută. Se înfurie, după care se deprimă, labilitatea emoțională este ridicată și capacitatea de a funcționa este scăzută. Narcisicul sensibil este mai în prăpastie decât narcisicul grandios, este paranoic și suferă de o depresie dată de eșecuri puternice, dar există un paradox și anume acela a putinței de a te conecta mai ușor la el din punct de vedere psihologic. Solicită ajutor pentru că nimeni nu îi ajută  și nimeni nu înțelege prin ce trec, iar la puțin timp îți poate spune cât de idiot ești și că nu înțelegi nimic din ce spune și ce vrea.

• Sindromul aroganței - situațiile care nu merg așa cum vor ei sunt tratate cu desconsiderare și cu aroganță ceea ce creează mari probleme. În terapie poate fi pacientul care transmite verbal sau inconștient, inclusiv de la prima ședință, ”Credeam că aveți cum să mă ajutați, nu păreți capabil să faceți asta”. De cele mai multe ori aceste persoane nu pot fi tratate sau pot fi tratate cu dificultate din cauza nivelului crescut de aroganță și desconsiderarea terapiei și a terapeutului. Există o formă gravă (aroganță mare în terapie, pseudostupiditate – nu pricep cele mai simple explicații sau întrebări, curiozitate – vrea să știe tot despre terapeut și să îi controleze viața, violenți verbal, agresivi ) și o formă mai ușoară (subtil disprețuitori, râd de terapeut și de familia lui, face tot posibilul să strice reputația terapeutului).

 ”(...) Aceste obiecte externe, de care pacientul are într-adevăr nevoie, sunt adesea utilizate pentru proiectarea ”asupra” lor a părților nedorite ale pacientului; astfel, în terapie, analistul este folosit ca și ”closet”. Relația cu un ”analist-closet” este extrem de satisfăcătoare pentru pacientul narcisic, deoarece orice este neplăcut este evacuat înspre analist, iar pacientul își atribuie tot ceea ce este bun din relație” (Rosenfeld,1964)

 

• Narcisicul masochist - structură mai complexă, o combinație între narcisism și masochism care transmite fantezia ducerii unei poveri prea mare. Statutul de victimă este vălul grandorii. Sunt persoane care alternează între afirmarea narcisică grandioasă și agresivă și proiectarea afirmării în ceilalți prin simptome paranoice sau sunt perioade în care se simt atât de deprimați încât își îndreaptă agresivitatea asupra lor înșiși, devin autoagresivi și se devalorizează. Ei au o luptă interioare între grandoare și inferioritate și proiectează grandoarea în exterior atunci când se simt inferiori, ceea ce creează un haos.

• Suicid, automutilare, reacție terapeutică negativă primitivă - sinele își îndreaptă atenția către el însuși și distrugerea relațiilor obiectuale din lumea exterioară. Au un sentiment cronic de vid interior, consideră că viața nu are sens, nu îi mai atrage nimic. Sunt pacienți care spun terapeutului ”Așa, înțeleg ce spuneți, așa și, nu mă ajută cu absolut nimic!” și nu pot folosi ceea ce terapeutul le spune.  Ei funcționează la muncă și în societate, au prieteni dar nu pot avea o viață intimă stabilă. 

• Indiferenți față de relații / Mama moartă - Andree Green a introdus sindromul de ”mama moartă” care semnifică mama indisponibilă, o mamă cu o depresie gravă. În primii ani de viață a acestor pacienți a existat o mamă cu o depresie gravă, iar pacienții au fantasma inconștientă de a continua relația cu acea mamă moartă percepută de ei, acea mamă indisponibilă, rece, distantă, practic o mamă moartă pe dinăuntru, dar vie. Persoana narcisică are dorința inconștientă de a fi din nou cu mama, devenind el însuși mort pe dinăuntru. Există speranțe de schimbare dacă pacienții sunt capabili să reactiveze frustrarea și resentimentele date de agresivitatea puternică. Aceștia par a fi pacienții care se sinucid, iar sinuciderea este lentă și pregătită din timp.

• Patologia antisocială – personalități narcisice cu trăsături antisociale, sindromul narcisismului malign și tulburarea de personalitate antisocială (ex. politicienii) – lipsa capacității de a fi loial, investiția doar în propria plăcere, lipsa investirii într-o ideologie sau idee fundamentalistă.

Structura interioară a persoanei narcisice

Toate persoanele cu o structură de personalitate narcisică au o stare de vid interior și de plictiseală cronică.

Încă din copilărie dezvoltă structura lor interioară – sinele grandios patologic care trebuie umplut cu admirația celorlalți. Ei construiesc un sine compus din aspecte realiste și idealizate despre sine și despre alții dar, în același timp, devalorizează pe ceilalți și proiectează asupra lor aspectele nedorite ale sinelui lor, deci ei nu își formează reprezentări integrate ale celor din jur care să formeze o lume interioară a obiectelor care să înconjoare sinele și lume interioară de obiecte la care să apeleze atunci când sunt deprimați, dezamăgiți sau abandonați.

Avem o lume interioară formată din persoane dragi către care ne îndreptăm sentimentele și gândurile, persoane cărora le suntem dragi și au încredere în noi, lume interioară care ne susține stima de sine. Persoanele narcisice nu au această lume interioară construită. Admirația de care ei au nevoie trebuie satisfăcută iar și iar pentru că viața interioară este săracă, există un gol care trebuie umplut și care poate duce la dependențe precum consumul de droguri, consumul de alcool, adicții, promiscuitate sexuală și senzații tari. Ei nu fac sex pentru plăcere, ci ca pe ceva mecanic care nu satisface și care trebuie repetat la nesfârșit.

Supraeul lor rămâne la un stadiu primitiv în care există doar interdicții și care sunt proiectate în afară, ceea ce duce la sărăcirea multor aspecte ale supraeului legate de idealizări, de individualizare a sistemului de valori, de interdicții.

”Narcisismul adult normal există dacă stima de sine este reglată prin mijloacele unei structuri de sine normale, asociată cu reprezentări de obiect normal integrate sau total internalizate; printr-un Supraeu integrat, puternic individualizat și abstract și prin gratificarea nevoilor pulsionale în contextul relațiilor de obiect stabile și al sistemelor de valori constante” (Otto Kernberg)

 

Personalitatea narcisică și identitatea

De-a lungul terapiei, pacientul oferă, prin ceea ce povestește, date despre el și despre cei mai importanți oameni din viața lui.

Pacienții cu identitatea difuză au mari dificultăți în a descrie propria persoană sau în a descrie persoanele apropiate pentru ca terapeutul să își poată face o imagine a persoanelor descrise de pacient. Apar și nepotriviri între ceea ce descriu ei despre ei și ceea ce terapeutul observă.

Care sunt cauzele pentru care o persoana ajunge să construiască o astfel de structură de personalitate narcisică?

Au existat probleme cu agresivitatea timpurie, caracteristică care există și la persoanele organizate borderline, determinată de un temperament preluat genetic, de un atașament nesigur, abuz, abandon care apar și la celelalte tulburări de personalitate grave, însă la personalitatea narciscă se adaugă alte caracteristici specifice și anume:

• Lipsa capacității normale de a depinde și de a avea afecțiune, trăirile pozitive sunt reduse
• Admirația înlocuiește dragostea. Părinții narcisici care nu au un interes real pentru copiii lor se folosesc de copii pentru a-și satisface propriile nevoi narcisice, copilul devenind obiectul de satisfacție narcisică, iar dacă copilul posedă lucruri care cresc satisfacția părintelui, copilul este admirat. ”Uite ce copil frumos am”, ”E cel mai deștept / frumos / minunat”. Sunt copiii care sunt suprastimulați de părinți.
• Lipsa limitelor. Părinții care nu pot impune limite copiilor lor și văd în ei perfecțiunea întruchipată care nu poate greși, prin proiectarea narcisismului părintelui asupra copilului. Acești copii învață să obțină ce vrea prin accesele de furie.
• Cultivată într-o atmosferă în care nu există iubire și limite.
• Clivajul puternic parental. Copilul idealizează părintele care îi face pe plac și la rândul lui recompensează parintele care îl lasă să facă ce vrea și devalorizează părintele celălalt sau proiectează agresivitatea asupra lui.
• Admirația. Copilul caută să obțină, disperat, admirația celor din jur.

Copilului îi lipsește puterea adultului și copilul poate avea fantezia că va avea această putere. Copiii narcisici pot institui regimuri ale terorii prin care forțează părinții să face ce vor ei, dacă nu, ei refuză să face lucruri esențiale care trebuie făcute cum ar fi să se ducă la școală, să facă patul, etc. Apare, deci, invidia copilului asupra adultului (știe că va deveni adult și va fi puternic) și invidia sexului opus.

• Bărbații narcisici au o invidie puternică inconștientă față de femei și femeile narcisice au o invidie puternică inconștientă față de bărbați.
• Narcisismul negativ. Persoanele se automutilează cronic și adesea există traume care stau la originea sindromului (părinte alcoolic, abuz sexual, viol). Scopul lor principal este de a de autodistruge.

Suntem bucuroși și mulțumiți de noi când ceilalți țin la noi, când persoanele din lumea noastră interioară țin la noi și când noi ne spunem nouă că suntem mulțumiți de noi, ceea ce la tulburarea de personalitate narcisică lipsește.

”Narcisismul patologic este caracterizat printr-o structură a sinelui anormală care poate fi de două tipuri. Un tip a fost pentru prima dată descris de Freud (1914) ca o ilustrare a ”alegerii de obiect narcisic” (...). Aceasta apare frecvent în cazuri de homosexualitate masculină și feminină. (...) deși conflictele narcisice sunt mai severe la acest tip de pacienți (...) ei prezintă un sine integrat normal și o lume normală a relațiilor de obiect intern. mUn al doilea tip, mult mai distorsionat de patologie narcisică este personalitatea narcisică propriu-zisă, un tip specific de patologie de caracter care se centrează pe prezența unui sine grandios patologic. (...) funcționează destul de bine în plan social. (...) Numai prin  explorarea diagnostică se observă la acești pacienți gradul excesiv de a fi iubiți și admirați și o curioasă contradicție între percepția exagerată despre ei înșiși și sentimentele de inferioritate extremă. În plus, ei au o nevoie exagerată de a fi recunoscuți de ceilalți, viața lor emoțională este goală și (...) apare o remarcabilă absență a capacității de integrare a imaginii celuilalt; acești pacienți au o capacitate redusă de empatie pentru semeni. ” (Otto Kernberg)

 

Bibliografie: Otto Kernberg. 2014. Tulburările grave ale personalității. Ed.Trei

Psiholog Lucia ANGHEL

0727.850.823

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.